Aptitudinea fizica si psihica in munca a salariatului

 

Dispozitiile articolului 27 din Codul Muncii stabilesc obligativitatea existentei certificatului medical la angajarea in munca unei persoane, din care sa rezulte faptul ca acea persoana este apta pentru prestarea muncii specifice postului pe care il ocupa.

In acelasi sens, articolul 13 lit. j din Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, stabileste ca „angajatorul are obligatia sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical si, dupa caz, a testarii psihologice, a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa le execute si sa asigure controlul medical periodic si, dupa caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajarii”.

Examenul medical stabileste aptitudinea in munca pentru postul si locul de munca unde persoana urmeaza sa se angajeze, avand totodata si rolul de a proteja salariatii firmei, prin eliminarea pericolului imbolnavirii acestora.

In lipsa certificatului medical care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci, incheierea contractului este nula in mod absolut. Conform art. 57 alin. (6) si (7) din Codul muncii „constatarea nulitatii si stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul partilor. Daca partile nu se inteleg, nulitatea se pronunta de catre instanta judecatoreasca”.

Examenul medical se efectueaza pentru:

a) lucratorii care urmeaza a fi angajati cu contract individual de munca;

b) lucratorii care isi schimba locul de munca sau sunt detasati in alte locuri de munca ori alte activitati;

c) lucratorii care isi schimba meseria sau profesia.

Examenul medical la angajarea in munca se face la solicitarea angajatorului, care va completa fisa de solicitare a examenului medical la angajare si fisa de identificare a factorilor de risc profesional. In situatia schimbarii locului de munca, lucratorul este obligat sa prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul sau de munca anterior.

Medicul specialist de medicina muncii, in baza fisei de solicitare a examenului medical la angajare, fisei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical si a examenelor medicale efectuate, completeaza fisa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt conditionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de munca respectiv.

Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverinta/scrisoare medicala care sa ateste starea de sanatate a viitorului angajat.

Competenta si procedura de eliberare a certificatului medical sunt stabilite prin Hotarârea Guvernului nr. 355/2007privind supravegherea sanatatii lucratorilor.

In functie de rezultatul examenului medical la angajarea in munca, medicul de medicina a muncii poate face propuneri pentru:

a) adaptarea postului de munca la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice si la starea de sanatate a lucratorului;

b) indrumarea persoanei care urmeaza a fi angajata catre alte locuri de munca;

c) includerea in circuitul informational si operational din sistemul sanitar a acelor persoane care necesita o supraveghere medicala deosebita.

Conform art. 30 din HG. Nr. 355/2007, „persoana examinata poate contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca”.

De asemenea, conform art. 52 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 857/2001 „constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice, urmatoarele fapte: a) neasigurarea de catre angajatori din orice domeniu de activitate, public si privat, a examinarilor medicale, prin medicii de medicina muncii, la angajare, la reluarea muncii, la schimbarea locului de munca si a controlului medical periodic al lucratorilor, conform reglementarilor legale in vigoare privind supravegherea starii de sanatate si a expunerii profesionale a tuturor lucratorilor prin servicii de medicina muncii”

Sursa: http://www.humangest.ro/stiri/704-aptitudinea-fizica-si-psihica-in-munca-a-salariatului